Ruine

BLOG

Cristina Moțoi

12/9/20241 min read

Ma indrept catre tine in a noptii ceata,

Spune-mi ce vezi? Ce crezi ca am pe fata?

Lacrimi, doruri și suspine...

Suflete printre ruine,

Printre ruine reci acaparate de ierburi cățărătoare,

Spune-mi! Tu oare nu vezi cât ne doare?!

Sa ne ascundem de lume aici, sa stam la distanta

Ceata e densa, frica, aproape plutește-noapte,

Frunze uscate, moarte și pământ umed ne înconjoară,

Copaci dezgoliti, de suflete pustiiți stau martori,

Cucuvelele canta cântecele nopții

Luna plina prin ceata vrea sa ne vadă,

O vad cum ma cauta...

Și tu...

Tu în fata mea stai nemișcat

Nu vezi, nu zici, nu simți,

Parca ai uitat de mine, de noi, de copaci ce nu erau goi,

De mana te prind și te înalț prin ceata,

Vreau sa ma cuprinzi ca să pot sa te readuc la viata

Sa te smulg din acest tablou morbid

Sa te duc unde Luna și Soarele s-au întâlnit

Sa mergem între noapte și zi, unde etern vom fi

Vom fi praf de stele, vise, liniște și mângâiere

Vom fi noi doi acceptând ca suntem lumina și întuneric

Eu iubind întunericul din tine și tu lumina din mine

Tu Dorul meu de mine,

Te cuprind și te duc pe cai lumine,

Vino și lasă-te dus de iubire,

Vino cu mine într-o lume unde sunt doar eu si cu tine!