Episodul 1 : Nașterea Diedrei

Înainte ca lumea să-i cunoască numele, înainte ca ea să poată umbla printre muritori, Diedra nu s-a născut precum sufletele obișnuite; ea a fost făurită. Zeus, în secret, a adunat esența celor mai mari forțe din existență pentru a o crea. Ea urma să fie echilibrul dintre putere și fragilitate, o ființă capabilă să facă legătura între tărâmurile muritorilor și cele divine.

„Trebuie să creăm ceva măreț”, a declarat Zeus, hotărât. „O ființă care poate restabili echilibrul, care poate înfrunta atât ordinea, cât și haosul, și care va stăpâni ambele lumi.”

Dar Zeus știa că o asemenea putere nu putea rămâne ascunsă pentru totdeauna, așa că a păstrat această creație doar pentru el. Nu le-a dezvăluit existența ei celorlalți zei, de teamă că o vor judeca. Se temea că nu vor înțelege sau că nu vor fi de acord cu decizia lui. Pentru o vreme, Diedra avea să rămână ascunsă, fără să știe că era doar o piesă într-un joc mult mai mare.

Când a fost adusă pe lume, o furtună a cuprins cerurile, vestind nașterea a ceva extraordinar și periculos. Copilul, învăluit în umbre divine, a fost lăsat pe treptele reci ale unui templu antic. Preoții au găsit-o la răsărit, o căldură stranie emanând din trupul ei micuț, deși noaptea fusese cumplit de rece.

Templul, odinioară un loc de pace și devoțiune, devenise un focar de tulburare. Credincioșii, împărțiți între frică și ambiție, dezbăteau semnificația semnelor. Viziuni ale zeilor, presagii cerești și șoapte misterioase se răspândeau printre ei. Unii se temeau de schimbare și căutau să protejeze lumea de o catastrofă iminentă. Alții, însă, vedeau haosul ca pe o oportunitate—un mijloc de a câștiga putere, de a controla masele și de a modela viitorul umanității.

Când copilul a fost găsit, dezbaterea a devenit aprinsă. Unii o priveau ca pe o binecuvântare divină, un far al speranței. Alții, ca pe un semn al pieirii, o prevestire a sfârșitului unei ere. Marele preot a rămas tăcut, sfâșiat între datoria sa față de zei și frica tot mai mare de necunoscut.

I-au dat numele Diedra, neștiind adevăratele ei origini. Pentru ei, era doar un copil—un mister—ale cărui puteri și destin urmau să fie dezvăluite.

Între timp, sus, în tărâmurile divine, haosul începea încet să se ridice.

Zeus dispăruse. Odată cu plecarea lui, ceilalti zei se aflau acum la cârma tărâmului divin: Zeul Războiului, Zeița Înțelepciunii, Zeița Iubirii și a Dualității, Zeul Umbrelor, Zeul Ordinii. Fiecare dintre ei, deși diferiți prin natura lor, împărtășea un singur lucru: dorința de a controla atât tărâmurile muritorilor, cât și cele divine.

Tensiunea dintre ei creștea, alimentată de rivalități străvechi și de ambiția de a obține puterea supremă. Ordinea divină, odinioară unită, se destrăma. Șoaptele trădării se răspândeau ca un foc sălbatic, pe măsură ce fiecare zeu își croia drum prin intrigi, încercând să-i domine pe ceilalți.

Pe Pământ, semnele acestui haos divin nu au trecut neobservate.

Preoții erau divizați. În rândurile lor apăruseră două facțiuni: una care dorea să păstreze pacea și să protejeze lumea de furtuna ce se apropia, iar cealaltă care urmărea să folosească semnele pentru propriul avantaj. Ambele grupuri speculau că zeii pregăteau ceva măreț—și periculos. Prima facțiune se ruga pentru ghidare, în timp ce cealaltă complota pentru dominație.

Semnele erau de netăgăduit: alinieri cerești bizare, vânturi nenaturale și vise criptice care bântuiau mințile celor devotați. Haosul divin nu mai putea fi ignorat. Întrebarea nu mai era dacă zeii vor acționa, ci cum—și ce va însemna asta pentru lumea pe care au creat-o.