Episodul 3 : Fuga

Soarele apusese, lăsând în urmă o liniște tensionată peste templu. Serathis a decis să o ascundă pe Diedra într-o cameră izolată, departe de ochii sătenilor revoltați. Acolo, Diedra stătea pe un pat simplu, cu privirea pierdută în gol, copleșită de viziuni. În visul ei, un bărbat impunător, cu barbă albă și ochi strălucind ca fulgerul, i-a întins o cheie străveche.„Ia-o,” i-a spus el. „Ești mai mult decât crezi.”Când s-a trezit, mâna ei se încleștase în aer, încercând să apuce ceva ce nu mai era acolo.Puterea ei creștea, dar la fel și durerea. „Cine sunt? De ce exist? Sunt om sau altceva?” Aceste întrebări o chinuiau, răsunând în mintea ei ca un clopot fără sfârșit. Simțea o forță necunoscută care o trăgea într-o direcție pe care nu o putea înțelege, iar această incertitudine o făcea să se simtă izolată, chiar și printre cei care pretindeau că o protejează.

Elyssara – Zeița Iubirii și a Dualității

În tărâmul divin, Elyssara, Zeița Iubirii și a Dualității, privea cu atenție. Era o ființă enigmatică, ale cărei acțiuni erau ghidate atât de compasiune, cât și de o profundă curiozitate față de echilibrul dintre haos și ordine. Pentru Elyssara, Diedra nu era doar un mister—era un posibil catalizator al transformării, un punct de cotitură în balanța universului.Elyssara s-a materializat în camera ascunsă a Diedrei, prezența ei liniștită, dar încărcată de o energie care părea să cuprindă întregul spațiu. Diedra a ridicat privirea, surprinsă, dar nu speriată. Ceva din privirea zeiței o făcea să se simtă înțeleasă, deși nu știa de ce.

„Cine ești?” a întrebat Diedra, cu vocea ușor tremurândă.

„Eu sunt Elyssara,” a răspuns zeița, zâmbind blând. „Iar tu, Diedra, ești mai mult decât îți spun ei. Mai mult decât știi.”

„De ce sunt aici? Ce sunt eu?” a întrebat Diedra, neliniștită.

Elyssara s-a aplecat ușor, atingând fruntea Diedrei cu vârful degetului.

„Ești o creație a destinului, o punte între lumi. Dar trebuie să alegi: vei fi o forță a iubirii și armoniei sau una a haosului și distrugerii? Alegerea îți aparține, dar nu o poți face singură.”

Diedra a simțit un val de calm cuprinzând-o, dar și o neliniște profundă.

„Cum să aleg, când nici măcar nu știu cine sunt?”

„Vezi tu, Diedra,” a continuat Elyssara, „dualiatea este esența existenței. Iubirea și haosul, lumina și întunericul—sunt toate părți ale aceluiași întreg. Tu întruchipezi această dualitate. Și, deși poți aduce echilibru, poți și distruge totul. Totul depinde de tine.”

Elyssara a dispărut la fel de tăcut cum apăruse, lăsând în urmă doar un parfum fin de flori și un sentiment temporar de pace. Dar cuvintele ei au rămas în mintea Diedrei, adânc înrădăcinate, ca o sămânță așteptând să încolțească.

Revolta Sătenilor și Sosirea lui Vakim

În afara templului, mulțimea de săteni devenea din ce în ce mai agitată.

„Moarte Diedrei!” strigau unii.

„Preoții ne trădează!” răcneau alții.

Printre ei se afla Vakim, războinicul vrăjitor, cu ochii săi scânteind de curiozitate. El nu venise doar să ucidă—venise să înțeleagă.

Vakim era fiul lui Vareem, Zeul Războiului, și al Mallenei, o vrăjitoare muritoare. Această uniune interzisă îl făcuse un proscris, dar el își găsise un scop: să mențină echilibrul, chiar dacă asta însemna distrugere.

„Diedra,” a murmurat el. „Ești ca mine? Un produs al destinului?”

Serathis și Veyra – Planul de Evadare

În altar, Serathis stătea pe un scaun masiv din lemn, cu capul sprijinit în mână. Veyra a intrat, înfășurată strâns în mantia ei.

„Veyra,” a început el, cu voce obosită, „a sosit timpul ca Diedra să plece. Iar tu… tu ai o legătură specială cu ea.”

Veyra a dat din cap, cu inima bătând puternic.

„Ce trebuie să fac?”

Serathis a oftat.

„Trebuie să o duci la Sabatul Vrăjitoarelor Albe ale Timpului. Sunt singurele care o pot ajuta să înțeleagă cine este și ce trebuie să facă.”

„Dar dacă sabatul nu mai există?” a întrebat Veyra.

Serathis a zâmbit vag.

„Sunt Vrăjitoarele Albe ale Timpului. Există întotdeauna, undeva în timp. Trebuie doar să le găsești.”

Apoi i-a vorbit despre mama ei, Filona, o vrăjitoare puternică ce facuse parte din acel sabat.

„Ea a prevăzut că vei juca un rol crucial în destinul lumii,” i-a spus Serathis. „Și acum, când mă uit la Diedra, simt că profeția se împlinește.”

Lacrimile i-au umplut ochii Veyrei.

„Mama mea… și-a sacrificat totul pentru mine.”

„Da,” a spus Serathis. „Iar acum e rândul tău să faci un sacrificiu.”

În acea noapte, Veyra și Diedra au părăsit templul în secret, sub cerul înstelat. În urma lor, ecourile strigătelor sătenilor răsunau încă, în timp ce înainte lor se întindea un drum plin de pericole și mistere.

Undeva in umbră, Vakim privea, cu ochii scânteind de curiozitate.

„Încotro mergi, Diedra?” a șoptit el. „Și ce vei descoperi despre tine însăți?”

Și undeva, în tărâmul divin, Elyssara zâmbea, știind că jocul abia începea.

„Iubire și haos,” a murmurat ea. „Două fețe ale aceleiași monede. Iar tu, Diedra, ești punctul în care ele se întâlnesc.