Te caut cu sufletul înaintea pașilor.

Încă te aștept… parcă de secole.

Nu te cunosc, nu știu unde ești,

dar în mine arde un dor nebun după tine.

Port o iubire veche, înfiptă în suflet ca o sămânță de lumină,

o iubire care nu se stinge, ci crește cu fiecare clipă.

Timpul trece peste mine ca un râu,

dar dorul de tine rămâne neschimbat.

Unde ești? Cine ești tu, cel care mă cheamă fără cuvinte?

Simt că dragostea asta e veche... clădită pe vieți multe,

bătută în piatră, șlefuită în timp și destin.

Chemarea ta se face tot mai puternică în mine…

Ești aproape. Te simt. Te aud în liniștea din mine.

Și dacă nu în viața asta, atunci în următoarea

sufletele noastre se vor regăsi

și vor dansa iar, ca la începutul tuturor începuturilor.

Te voi recunoaște oare când drumurile noastre se vor întâlni?

Inima îmi va tresări?

Îmi voi aminti cine am fost și cât ne-am iubit?

Te simt, chiar dacă nu pot să-ți pun un chip.

Pentru că iubirea nu are nevoie de carne

ea este energie pură, care călătorește prin lumi și timpuri,

până ajunge acolo unde trebuie... acasă.

Te caut cu sufletul înaintea pașilor.