Din furtună spre senin

Povestea mea, povestea multor femei...
Însărcinată și singură, credeam că totul s-a sfârșit,
Dar, de fapt, atunci a început adevăratul meu drum.

Am căzut în abis, prinsă-n furtună,
Lovită din toate părțile, rănită de vorbe,
Jignită, umilită, sufletul meu zdrobit,
Iar lumea se învârtea, fără să-mi lase timp.

Nu știam cum o să fac, cum o să reușesc,
Mă certam cu Dumnezeu, în tăcere urlam:
„De ce, Doamne, mi-ai dat o speranță,
Ca apoi să mi-o smulgi din mâini fără milă?”

Întrebarea care ardea ca o rană,
Dar și cea care m-a împins să mă ridic.
Din cenușă am renăscut, pas cu pas,
Cu fiecare lacrimă, cu fiecare strigăt mut.

Mi-am adunat inima, bucată cu bucată,
Și am învățat să merg din nou, fără teamă.
Am înțeles că nu eram pierdută,
Ci doar pe un drum ce trebuia găsit.

Sunt atât de recunoscătoare pentru lupta mea,
Pentru fiecare rană ce m-a învățat să cresc.
Am căzut, m-am ridicat, am învins furtuna,
Iar acum sunt mai puternică ca oricând.

Am evoluat, am învățat să fiu neînvinsă,
Să-mi port coroana, chiar și atunci când doare.
Și din toate comorile strânse pe acest drum,
Îi voi dărui fetiței mele lumina din sufletul meu.

Căci din lacrimi am făcut râuri de speranță,
Din durere am clădit munți de iubire,
Și știu acum că nimic nu mă poate opri,
Pentru că în mine arde puterea unei mame.

Acum privesc înapoi, dar nu cu durere,
Ci cu mândrie, cu forță, cu iubire.
Căci dintr-o femeie zdrobită și frântă,
M-am ridicat… mamă, eroină, lumină.