Pentru tine, suflet neînțeles

Îți aduc omagiu, suflet pierdut,
Mi-e greu să accept că drumul ți s-a frânt.
Un om senin, dar răpus de viață,
Ți-a fost destinul scris din copilărie?

Te-au judecat, dar câți au știut
Tot ce-ai simțit, tot ce-ai trăit?
Ai dus o luptă ce nimeni n-a văzut,
Te-ai prăbușit sub greutatea unui suflet rănit.

Te-ai zbătut între vis și durere,
Între lumină și umbra din tine,
Ai căutat răspunsuri, dar n-ai găsit
Decât tăcere și drumuri străine.

Nu te-ai putut salva, ai ales să-ți duci
Iadul pe pământ, iar noi rămânem
Cu amintirea ta în suflet strâns.

Ai fost neînțeles, suflet de artist,
Privirea-ți adâncă spunea mult mai mult,
Zâmbetul tău, adesea rănit,
Ascundea povești pe care nimeni nu le-a știut.

Sumbru ți s-a croit destinul,
Dar îți doresc, în altă viață,
Să poți să scrii, să poți să cânți,
Să te salvezi, să ai curajul
De a începe un nou drum, fără durere.

Mă întreb dacă, acolo unde ești,
Ai găsit, în sfârșit, liniște și pace...
Dacă vântul îți șoptește versuri,
Dacă soarele îți încălzește sufletul.

Omagiu îți aduc, Dane, suflet rătăcit,
Ce-ar fi meritat mult mai mult...
Îmi pare rău de drumul ales,
Dar te înțeleg, nu sunt supărată –
Știu cât de greu ți-a fost destinul.