Floare de iubire

Mi-aș fi dorit să dureze mai mult,
Un vis pe care-l doresc de mult.
Mi-aș fi dorit să pot întoarce timpul înapoi,
Să fim din nou noi doi, așa cum eram, doar noi.

Ce mă doare cel mai mult e că te-am crezut,
Că tot ce am simțit era adevărat, era necenzurat.
Dar acum rămâne doar dorul adânc,
Și amintirea ta ce mă chinuie și mă frânge, fără vreun rost.

Am crezut ce trăiam atunci, deși-mi era străin
Liniștea, familia, fericirea din destin.
Dar tot ce-am trăit atunci mi-a fost de neuitat,
Atâta pace, dor, și-un suflet împăcat.

Ale tale brațe, calde, fermecate,
Mă făceau să simt că-n viață orice se poate.
Liniște ca șoapta serii peste zare,
Fericire-n zâmbet, ca roua în răcoare

Miros de „acasă” tu purtai, și stâlp îmi păreai,
Atât de drept, atât de bun, în ochii mei străluceai.
Nu pe tine cel de acum, ci pe cel adevărat,
Pe cel pe care l-am iubit, atât de mult l-am adorat.

Îmi amintesc cu dor nespus de tine,
Și câteodată, de nopțile noastre senine.
Când stelele tăceau și doar inima bătea,
Când tot ce visam părea că în doi se va putea

Erai bun și iubitor,
Blând și încântător,
Mereu râdeam, ne jucam,
Îți mulțumesc pentru fericirea ce-am avut-o, dar acum nu mai am.

Tot ce-aș spune și-aș face, în zadar, e-n zbor,
Tu nu mai ești acela, iar eu nu mai sunt aceea.
Dar orice s-ar întâmpla, amintirea ta va fi
Un far ce mă ghidează, chiar dacă ești departe de mine.

În această viață, oricum am fi,
Unu' de altul, uniți, vom rămâne, veșnic, printr-o floare divină,
Ce va străluci în noi, în adâncul sufletului,
Îți sunt veșnic recunoscătoare pentru darul tău,
De a mă ajuta să aduc pe lume o minunată minune.

Imi pare rau, te plang in gand si te compatimesc,

Ca n-ai avut nici sansa, macar sa o privesti

Alergand dupa lucruri de-o falsa stralucire,

Ai lasat in urma o floare de iubire.